Imaginea uluitoare cu surferul Gabriel Medina, surprinsă de un jurnalist AFP. „Am apăsat pe butonul potrivit”
1 min read
Un fotograf al Agenției France Presse (AFP) a surprins o imagine unică cu surferul brazilian Gabriel Medina, în timpul celei de-a treia zi de competiție în cadrul Jocurilor Olimpice 2024, care se desfășoară în Tahiti, în Polinezia Franceză.
Imaginea a devenit virală pe rețelele sociale și îl arată pe Medina, pe placa de surf, ridicându-se la câțiva metri deasupra apei, ceea ce oferă un efect spectaculos, ca și cum sportivul ar levita.
Acest moment uluitor a fost surprins de fotograful AFP, Jérôme Brouillet, luni, în a treia zi a competiţiilor de surf din Teahupoo (Tahiti), în cadrul Jocurilor Olimpice 2024. „Am apăsat butonul potrivit de data aceasta”, a glumit el pe X.
„Valurile erau mai mari decât ne aşteptam. Aflat pe o barcă nu departe, Jérôme Brouillet descrie pentru ziar cum a reuşit să surprindă acest moment. Medina era în spatele valului la început şi nu l-am putut vedea. Dar a apărut brusc şi am făcut patru fotografii,…