Dan Șucu revoluționează Superliga! „Suntem singurii care avem așa ceva”. Ce a detaliat despre Cristi Săpunaru
1 min read
Dan Șucu (62 de ani), patronul Rapidului, crede că această conexiune Rapid – Genoa 1893 poate ajuta fotbalul românesc.
Mulți dintre tinerii din Europa de Est au șansa, dacă performează, să ajungă în fotbalul occidental.
Dan Șucu revoluționează Superliga! „Suntem singurii care avem așa ceva”. Ce a detaliat despre Cristi Săpunaru
Mauro Pederzoli (63 de ani), fostul director sportiv al Parmei, va ocupa aceeași poziție și la clubul giuleștean. El a fost prezentat chiar de către Dan Șucu.
„(n.r. – Rapid a fost într-o continuă schimbare de la intrarea lui Dan Șucu în acționariat. Cât de importantă e această nouă schimbare?) Eu plec de la premisa că e o mutare esențială. Ca acționar, te bazezi pe două elemente distincte.
Componenta esențială e cea sportivă, care trebuie condusă de cineva cu adevărat competent și dedicat, iar apoi componenta economică.
În momentul de față, președintele clubului, partenerul meu Victor,…