Analiza SEZONULUI pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”
1 min read
Andrei Nicolescu a analizat sezonul încheiat și a anunțat că erau prime importante pentru primul loc. Dinamo a intrat în play-off de pe locul cinci, cu 51 de puncte, și a terminat pe șase, cu 31 de puncte.
Roș-albii au încheiat un sezon în care au reușit calificarea în play-off, dar în lupta pentru titlul au reușit doar o victorie și două egaluri. Oficialul clubului, Andrei Nicolescu, a explicat motivele și pentru noul sezon echipa se va întări și va avea obiective mai mari.
Dinamo e în insolvență și nu are drept de a juca în cupele europene.
Analiza sezonului pentru Dinamo. De ce a încheiat ultima în play-off-ul Superligii. „Am setat recompense foarte mari pentru primul loc, uitând restul”
„Sezonul regulat ne-a dovedit nouă, tuturor, că am format un grup foarte puternic, care a trecut peste multe momente grele. Dar apoi am avut un play-off care nu a fost la nivelul pe care l-am dorit și trebuie să recunoaștem chestia asta….