PSD vrea introducă o taxă de solidaritate pe lux / Care ar fi criteriile

2 min read

PSD a anunțat că vrea să introducă o taxă de solidaritate pe lux, pentru case de peste 120 mp, mașini de peste 50.000 de euro sau venituri de peste 100.000 euro pe an, potrivit unor surse HotNews.ro.

PNL, PSD și UDMR continuă negocierile pe programul de guvernare, dar nu par să înainteze în vreun fel pe domeniile sensibile. În timp ce Florin Cîțu a anunțat, în timpul negocierilor cu social-democrații, că PNL vrea eficientizarea aparatului public, reforma în administrație, salarii legate de performanță, PSD a adus din nou în discuție impozitul pe lux.

”PSD a anunțat că vrea taxă de solidaritate pe lux, pentru case de peste 120 mp, masini de peste 50 000 de euro sau venituri de peste 100 000 euro pe an. Vor să fie crescute taxele pe proprietate, nu vor reducerea cu 25% a personalului bugetar din administrația centrală”, a precizat sursa citată.

Cîțu nu este însă de acord cu unele dintre propunerile PSD, subliniind că „taxa pe lux” sau impozitarea progresivă nu au fost aplicate nici de social-democrați când au fost la guvernare.

În timpul negocierilor, fiecare parte a părut să vizeze obiective diferite.

Florin Cîțu a mai spus că la primăriile în care veniturile proprii nu ajung pentru plata salariilor să se taie din cheltuieli, pentru ca este nevoie de refomă și perfomanță în sectorul bugetar, iar PSD vrea refacerea IPTANA, firma de stat de proiectare și studii de fezabilitate pentru infrastructură mare.

De subliniat este că PSD nu a anunțat vreo măsură pe care o vor pentru mediul de afaceri.

În schimb, liberalul Gheorghe Flutur a venit cu inițiativa să fie acordate anumite facilități pensiunilor agro-turistice și balneo- climaterice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *