Parchetul European anchetează o fraudă de 1 milion de euro din fonduri UE

1 min read

Şapte percheziţii domiciliare au avut loc, la solicitarea Parchetului European (EPPO), în mai multe locaţii, în cadrul unei anchete privind o fraudă de două milioane de euro care implică proiecte IT.

Potrivit unui comunicat al EPPO, două persoane au fost reţinute, inclusiv principalul suspect, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar.

Percheziţiile au fost efectuate în mai multe locaţii din România, inclusiv în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Vaslui şi Ilfov. Măsuri de investigaţie au fost efectuate şi în Belgia, Bulgaria, Italia, Lituania şi Spania, precum şi în Republica Moldova, scrie Agerpres.

Fonduri necuvenite de la bugetul UE, în valoare de un milion de euro

Ancheta vizează o companie care a solicitat fonduri UE nerambursabile în valoare de până la două milioane euro (10.953.924 lei), pentru un proiect IT pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare (PIST – Platforma inovatoare pentru tranzacţii financiare…

Citeste mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *