Klaus Iohannis se adresează plenului Parlamentului European
1 min read
Preşedintele Klaus Iohannis se adresează, miercuri, plenului Parlamentului European, în cadrul dezbaterii „This is Europe / Aceasta este Europa”.
„Astăzi mă aflu la Strasbourg, unde mă voi adresa plenului Parlamentului European, în cadrul dezbaterii «This is Europe / Aceasta este Europa»”, a transmis șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele Iohannis va avea şi consultări cu preşedintele Parlamentului European
Şeful statului a fost invitat de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să participe la această dezbatere.
„Invitaţia transmisă preşedintelui Klaus Iohannis de a se adresa plenului Parlamentului European, într-un an crucial pentru viitorul Uniunii, inclusiv din perspectiva alegerilor europarlamentare şi a deciziilor majore care vor fi luate în următoarea perioadă, reflectă aprecierea legislativului european pentru rolul activ şi constructiv al preşedintelui României şi al ţării noastre de promotor…