„Dialoguri clasice” la Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Concertul „Simfonic de Ianuarie” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, desfășurat luni, 19 ianuarie, a propus un program care a reunit într-un mod firesc două figuri esențiale ale clasicismului vienez: Mozart și Beethoven.

Sub bagheta dirijorului Daniel Manasi și cu pianistul Mihai Diaconescu în postura de solist, seara a devenit o demonstrație de echilibru, luminozitate, dramatism și energie ritmică, un parcurs muzical construit cu grijă pentru a pune în valoare atât orchestra, cât și solistul. Deschiderea cu Uvertura „Coriolan”, op. 62, a lui Beethoven a imprimat o tensiune dramatică intensă. Daniel Manasi a condus orchestra cu un gest limpede, accentuând contrastul dintre tema eroică, incisivă, și episoadele lirice, fragile, care sugerează conflictul interior al personajului. Această lucrare, deși scurtă, a funcționat ca o veritabilă miniatură simfonică, pregătind publicul pentru un program în care emoția și arhitectura muzicală urmau să se împletească.

După unvertură, Concertul nr. 17 pentru pian și orchestră în Sol major, K. 453, de Mozart, a adus o schimbare de atmosferă, o lumină calmă și o claritate specific mozartiană. Mihai Diaconescu a abordat partitura cu  eleganță, punând accent pe transparența sunetului și pe dialogul subtil cu orchestra. Frazarea sa a avut naturalețe, iar mișcarea lentă a fost redată cu o sensibilitate meditativă, fără excese, păstrând echilibrul interior al muzicii. Finalul, cu variațiile sale jucăușe, a fost interpretat cu o lejeritate care a cucerit publicul, iar acompaniamentul orchestral, atent și flexibil, a completat perfect discursul solistic.

Arta interpretativă a lui Mihai Diaconescu se construiește pe o combinație  de luciditate și sensibilitate. El nu caută să impresioneze prin forță, ci să convingă prin autenticitate. Muzica, în lectura sa, devine un dialog interior, o formă de confesiune discretă, dar profundă. Tocmai această sinceritate interpretativă îl face un pianist apreciat în sălile de concert: pentru că, dincolo de tehnică, oferă publicului o experiență de ascultare delicată, aparte.

După pauză, Simfonia a VII‑a în La major, op. 92, de Beethoven, a readus energia și vitalitatea ritmică în prim-plan. Daniel Manasi a condus lucrarea cu un simț al pulsației care a pus în valoare caracterul dansant al simfoniei. Finalul, Allegro con brio, a fost o explozie de forță controlată, orchestra răspunzând cu precizie și entuziasm, încheind seara într-o notă triumfătoare.

Alegerea de a alătura Mozart și Beethoven într-un singur program nu este întâmplătoare: cei doi compozitori reprezintă două fețe complementare ale clasicismului. Mozart aduce echilibrul, claritatea și dialogul, în timp ce Beethoven aduce tensiunea, transformarea și energia. Împreună, ei creează un arc expresiv complet, iar alternanța dintre luminozitate și dramatism oferă publicului o experiență bogată și coerentă. Concertul de la Râmnicu Vâlcea a fost, astfel, mai mult decât o succesiune de lucrări celebre: a fost o demonstrație de maturitate interpretativă, în care dirijorul, solistul și orchestra au construit împreună o seară în care muzica a respirat liber, între introspecție și exuberanță, între finețea mozartiană și forța beethoveniană.

OVIDIU CRISTIAN DINICĂ