Detalii uluitoare despre viața la Rahova a lui Cristian Rizea
1 min read
Fostul deputat Cristian Rizea s-ar fi obișnuit deja cu viața în închisoare, unde ar fi început să socializeze cu alți pușcăriași care își execută pedeapsa pe secția destinată deținuților protejați. Când nu este în celulă, fostul parlamentar se joacă și face cumpărături de la magazinul închisorii.
Extrădat în România, din Republica Moldova, la sfârșitul lunii aprilie, fostul deputat condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare a fost închis, inițial, la Penitenciarul Vaslui, după care, în mare secret, a fost urcat într-o dubă și adus la Penitenciarul Rahova din București.
Cristian Rizea a fost închis direct la „protejați”, după ce a fost evaluat drept „deținut vulnerabil”. Aflat încă în carantina obligatorie, de 21 de zile, timp în care starea lui de sănătate este ținută sub observație, regimul lui Cristian Rizea este cel specific arestaților preventiv.
Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor…