Criminalul de la Onești, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare
1 min read
Gheorghe Moroșan, bărbatul care a omorât doi muncitori într-un apartament din Onești, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. El este obligat de instanță să achite daune morale familiilor victimelor în valoare de 2 milioane de euro. Decizia este definitivă.
Soția lui a primit 12 ani de detenție, a decis, marți, Curtea de Apel Bacău.
Magistrații de la Curtea de Apel Bacău au menținut, prin sentința de marți, decizia din prima instanță a judecătorilor.
„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați Moroșan Aurelea și Moroșan Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021”, a dispus Curtea de Apel.
Decizia este definitivă
Gheorghe Moroșan a fost condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat și la 10 zece ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod…