Cel mai scump Paște din ultimii ani. Reacția unui român când a văzut prețul la carnea de miel: „S-a scumpit tot”
1 min read
Paștele bate la ușă, iar oamenii au început să-și facă lista de cumpărături. Pe lângă ouă și cozonaci, de pe mesele românilor nu lipsește nici mielul, sau cel puțin asta se întâmpla în urmă cu un an.
Coşul minim de cumpărături costă dublu faţă de anul trecut, acum, unii cumpără şi mai puţin, alţii doar trec pe la tarabe pentru a face, deocamdată, calcule pentru strictul necesar.
Românii şi-au făcut liste lungi de cumpărături pentru Paşte, însă prețurile din piețe lasă de dorit.
Carnea de miel, nelipsită de pe masa de sărbătoare, costă aproximativ 40 de lei kilogramul.
„Înainte luam miel de Paşte. Acum, ce să mai iei miel. Mielu-i ca vaca. S-a scumpit carnea, s-a scumpit tot”, a spus un client român.
La margine de drum carnea este mai ieftină, însă inspectorii sanitari recomandă să cumpărăm doar din locuri autorizate.
„Stăm pentru ouă. Nu mă grăbesc deloc, dar trebuie să luăm că vine Paştele şi atunci…