Ce credit ipotecar poți lua la un venit de 4.000 de lei/luna
1 min readInflația, majorările prețurilor din energie sau războiul din Ucraina au influențat și piața imobiliară din România. Investitorii sunt mai prudenți, băncile mai restrictive în privința creditelor.
Astfel, dacă în luna ianuarie a anului trecut, cu un salariu de 4.000 lei puteai obține un credit „Noua Casă” de 420.000 lei. Acum, cu același venit, banca te poate credita cu cel mult 253.000 lei.
„Pentru a lua un apartament pe care l-ai văzut anul trecut ar trebui să ai un salariu cu 65% mai mare, să te încadrezi la același credit”, spune Irina Chiţu, analist bancar, citată de Observator.
Pentru a reuși să își vândă apartamentele sau casele, investitorii imobiliari s-au reorientat spre zone în care terenul este mai ieftin, așa că noile ansambluri rezidențiale sunt ridicate în zona rurală și nu în marile orașe.
De exemplu, în Jucu, localitate situată la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, un fost teren agricol s-a transformat într-un…