„Altfel nici nu ar fi trecut prin această intervenție”
1 min read
Selecționerul Mircea Lucescu a fost operat la șold la finalul lunii ianuarie, iar acum se simte bine, după perioada de recuperare. Președintele Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu a dat detalii despre starea tehnicianul care îi pregătește pe „tricolori”.
Naționala României joacă în preliminariile Cupei Mondiale la 21 martie, pe teren propriu cu Bosnia-Herțegovina, urmând ca pe 24 martie să joace în deplasare cu San Marino.
„Recuperarea lui Mircea Lucescu merge foarte bine, cred că l-ați și descoperit. Cred că are toate abilitățile, așa cum le avea pe teren, pe bancă și acum ca selecționer. E într-o formă maximă, foarte dedicată acestei misiuni pe care o avem. După ce treci printr-o operație, ai nevoie de tot felul de sesiuni de fizioterapie, kinetoterapie și pe care, bineînțeles, trebuie să le facă oricine care trece printr-o intervenție chirurgicală. Dar în momentul de față, cred că și-a…