”În luna septembrie va începe demolarea vechii arene din Ștefan cel Mare”
1 min read
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost prezent marți seara la un eveniment care a avut loc la Ateneul Român, pentru a marca aniversarea a 75 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Dinamo. Acesta a felicitat clubul pentru performanțele obținute de-a lungul celor 75 de ani de tradiție și a anunțat că în luna septembrie vor fi demarate lucrările pentru demolarea vechii arene, iar în paralel se va derula și procedura de licitație pentru construcția noului stadion.
”Am celebrat, astăzi, cei 75 de ani de existență ai Clubului Sportiv Dinamo, în cadrul unui eveniment de gală la Ateneul Român.
CS Dinamo este cel mai titrat club din țară, cu cele mai multe titluri olimpice și mondiale, peste 10.000 de titluri de campioni naționali, peste 3.000 de titluri la mondiale și europene, dar și 131 de medalii olimpice.
A fost seară specială, în care am trăit cu emoție o retrospectivă a celor 75 de ani de activitate ai Clubului Dinamo, o seară…