Ce obiectiv are naționala la Campionatul European pe echipe
1 min read
Eliza Samara, veterana echipei feminine de tenis de masă a României, privește cu încredere spre marele obiectiv al toamnei: Campionatul European pe echipe, programat în octombrie, la Zadar.
Cu zâmbetul mereu pe buze, dar cu o experiență impresionantă în spate, Eliza știe exact ce își dorește: un nou aur continental. „În octombrie e Campionatul European pe echipe, de la Zadar și e cel mai important obiectiv. Și mergem la aur, pentru că avem o echipă foarte omogenă, foarte bună și așa ne-am și obișnuit. Însă va fi foarte greu, pentru că toate echipele vor să ne învingă. Noi sperăm să ne menținem forma până la Europene”, a declarat Eliza Samara.
Ce obiectiv are naționala la Campionatul European pe echipe
Sportiva din Constanța își amintește și de momentul în care și-a dat seama că va ajunge o campioană: „Mi-am dat seama la 8 ani, când am fost pentru prima dată singură la Paris. Și am stat o…