130 de ani de la crearea primul partid social democrat în România
1 min readPartidul Social Democrat şi PES activists România organizează, vineri, în Bucureşti un eveniment prin care marchează 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România.
„Astăzi (vineri- n.red.) se celebrează 130 de ani de la crearea primului partid social democrat.
Partidul Social Democrat și PES activists Romania organizează cu acest prilej un eveniment inedit prin care va fi evocată contribuția substanțială a social democraților români la dobândirea drepturilor sociale, promovarea justiției sociale și a egalității de șanse între femei și bărbați, precum și rolul hotărâtor pe care personalități istorice ale stângii l-au avut la înfăptuirea Marii Uniri, cât și ulterior, prin eforturile realizate în vederea renașterii democrației românești după Revoluția din 1989, respectiv pentru aderarea României la NATO și Uniunea Europeană”, scrie europarlamentarul Victor Negrescu, pe Facebook.