Trenurile soarelui, repuse în funcțiune
1 min readÎncepând de vineri, 10 Iunie, CFR Călători a pus în funcțiune 40 de trenuri, toate cu destinația litoral. Trenurile fac parte din programul “Trenurile Soarelui”. Trenurile asigură zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării și vor circula timp de trei luni, până pe 11/12 septembrie 2022.
CFR Călători a transmis: „Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport «Trenurile Soarelui». Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022”.
Romanii din toată țara se pot duce la mare cu unul dintre Trenurile Soarelui. Acestea au rute directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.