„Lipsa de UMANITATE nu are nicio scuză”
1 min read
Ministerul Sănătății a trimis un corp de control, la cele patru centre din Târgu Mureș pentru copiii cu dizabilități, unde reprezentanții Centrului de Resurse Juridice (CRJ) au descoperit că micuții erau înfometați, ținuți în mizerie, tratați cu medicamente expirate și izolați. În una dintre aceste instituții a fost descoperit și un focar de varicelă.
„Încă din data de 11.01.2025, ca urmare a neregulilor sesizate de presă privind centrele rezidențiale pentru copiii cu deficiențe neuro-psihiatrice din Târgu-Mureș, Inspecția Sanitară de Stat a dispus Serviciului Control din DSP Mureș, efectuarea de controale în centrele de profil din Târgu-Mureș, aparținând Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului aflată în subordinea Consiliului Județean Mureș.
Inspectorii sanitari au efectuat controale în cele 4 centre rezidențiale pentru copiii cu deficiențe neuro-psihiatrice, constatându-se condiții și circuite…