„Eu nu am primit această invitaţie. Am văzut de la televizor că există o întâlnire”
1 min read
Liderii PSD, PNL, UDMR și USR stabiliseră o nouă rundă de negocieri, marți, la Palatul Victoria, începând cu ora 14:00. Însă, președinta USR, Elena Lasconi, nu a fost prezentă la începutul întâlnirii. Ea a ajuns la Guvern abia la ora 16:00, la două ore după startul negocierilor, și a declarat că nu a primit o invitație oficială.
Am auzit o grămadă de minciuni în ultima vreme, cum că nu am participat la două dintre întâlniri şi de fapt a fost numai una singură. Şi din respect pentru liderii coaliţiei, i-am sunat înainte de a face comunicarea că nu o să particip la târguiala pentru ministere. Eu nu am primit această invitaţie. Am văzut de la televizor că există o întâlnire şi că USR nu doreşte să participe. Vreau să vă spun că USR doreşte să participe pentru binele românilor la guvernare, dacă vom avea nişte puncte foarte clare pe care să le facem şi să le spunem românilor ce avem de gând să facem pentru ei şi dacă…