Suspecții foloseau ogari și dispozitive de vedere pe timp de noapte
1 min read
Mai multe percheziţii au loc luni dimineaţă, în judeţele Giurgiu şi Ilfov, într-un dosar de braconaj. 15 persoane sunt suspectate că au folosit câini ogari sau metişi, dispozitive de vedere pe timp de noapte şi autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.
„Astăzi, 10 aprilie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliare, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora.
Din cercetări a rezultat că 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte”, conform unui comunicat al Poliției Române.