Un fost complice la una dintre crimele comise de fugarul Emil Gânj, prin în Germania
1 min read
Un bărbat din Mureș urmărit internațional pentru două infracțiuni și care, în trecut, a fost complice la o crimă comisă de Emil Gânj, a fost prins, vineri, în Germania după ce a fost localizat de autoritățile române. Pe numele lui erau emise două mandate europene de arestare emise de Judecătoria Luduș.
În anul 2011, Ilie Liviu Sălăgean a fost condamnat după ce a fost complice, alături de Emil Gânj, la comiterea unei crime.
La fapta din decembrie 2011, acesta a participat alături de Emil Gânj și alte patru persoane, la o agresiune soldată cu moartea victimei.
Cei șase au bătut un bărbat care, câteva zile mai târziu, a murit în spital, iar Sălăgean a fost condamnat de 12 ani de detenție.
Ulterior, după eliberarea din penitenciar, acesta a comis alte două infracțiuni, după ce a condus fără permis, iar apoi a încercat să influențeze martorii.
Acesta era urmărit internațional, fiind emise pe numele său două mandate…