„Măsurile ne vor permite începerea anului școlar cu salarii și burse”

1 min read

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis de la Satu Mare, că: „Măsurile de control privind criza fiscal-bugetară ne vor permite începerea anului școlar cu salarii și burse în educație-cercetare”.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Educației se precizează că ministrul a accentuat faptul că, în condiții de normalitate, aceste măsuri nu s-ar fi luat astfel, deși, spre exemplu, coordonarea între bursele de reziliență și cele de merit trebuia oricum analizată.

Odată depășită criza fiscal-bugetară, se pot rediscuta procentul și o subcategorie a burselor de merit, care să se refere direct și la câștigătorii olimpiadelor naționale și internaționale, mai susține ministrul.

Așa cum am mai spus, misiunea mea este ca – după sau în timp ce trecem de această criză fiscal-bugetară – să aducem resurse în sistem, să eliminam din măsurile temporare de austeritate și…

Citeste mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *