Sociologul Dan Dungaciu, trimis în judecată de DNA
1 min read
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimit în judecată pe analistul Dan Dungaciu (55 de ani), profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și fost director, timp de 12 ani, al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române.
Sociologul este acuzat de abuz în serviciu, iar faptele ar fi fost săvârșite între 2017 și 2022, în perioada în care era director al Institutului, conform G4Media.
Cercetările în acest caz au început în urma unei sesizări a Curții de Conturi care făcuse un control la institut, nota publicația Presshub.ro la finalul anului trecut, Dungaciu având atunci calitatea de suspect.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București, în acest moment fiind în faza de Cameră Preliminară. Parte civilă în dosar s-a constituit Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).
Conform…