Metoda „legală” prin care un român a reușit să scadă rata la bancă
1 min read
Un român a găsit o metodă – despre care spune că este „perfect legală” – să își scadă rata la bancă. „E un truc pe care l-am descoperit din greșeală”, spune el.
Totul a fost public de un consultat financiar care a povestit cum un client de-ai lui și-a micșorat rata cu 600 de lei.
Victor Apetrei afirmă că, de fapt, clientul lui voia să solicite o refinanțare de la bancă, dar, „din greșeală”, s-a ales cu o rată mai mică.
„Un trup perfect legal”
„Dacă ai credit la bancă, uite aici un truc perfect legal, prin care să-și scazi imediat dobânda. Am descoperit treaba asta din greșeală, împreună cu un client de-al meu, căruia îi făceam o cerere de refinanțare, asta pentru că dobânda pe care o plătea la banca lui actuală era mult peste media pieței”, a scris consultantul financiar pe o rețea de socializare.
Consultantul financiar, Victor Apetrei, l-a ajutat pe acesta să…