Profesor din Argeș, reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unei eleve de 13 ani. Ce i-a făcut minorei
1 min read
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, profesor la școala din localitatea Dărmănești, județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar penal de agresiune sexuală asupra unui minor, a anunțat Poliția.
„La data de 30 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, au fost sesizați de către o femeie din comuna Dârmănești cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, elevă la o unitate de învățământ din aceeași localitate, ar fi fost victima unor acte de natură sexuală. Din verificările efectuate a rezultat că, la data de 29 ianuarie 2026, în jurul orei 10:30, în timp ce se afla pe holul școlii gimnaziale din comuna Dârmănești, un cadru didactic de 64 de ani, ar fi sărutat-o pe minoră pe obraji și buze”, a transmis IPJ Argeș.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de