Daniel David pasează responsabilitățile “reformei”. Ministrul spune că autoritățile locale se ocupă de comasările școlilor
1 min read
Daniel David, întrebat la Antena3CNN despre faptul că s-au făcut comasări pe repede înainte, el a declarat că Ministerul Educației a făcut reforma pentru ca mai departe autoritățile locale să preia această sarcină.
Comasările claselor sunt criticate pentru felul în care au fost făcute
Ministrul Educației spune despre comasări că dacă s-au făcut așa, pot să fie comasări proaste. „Lumea trebuie să știe că nu ministerul le face, ca să înțelegeți mecanismul, că toată lumea vine și-l întreabă pe ministru de ce școala, nu știu, care s-a comasat. Dacă autoritățile locale, adică primarul s-a pus de acord cu Inspectoratul Județean, noi doar validăm, ca să spunem așa”.
„Autoritățile, bineînțeles. Că ei știu ce au acolo, câte clădiri au, nu ministru știe toate aceste lucruri și, atenție, chiar dacă s-au făcut aceste reorganizări de unități școlare, am avut grijă, apropo de ce a spus că procentul, să ne…